Cuvinte cheie » invatamant

Metaranking Universitar 2016: 5 instituții românești de învățământ superior cu potențial de excelență

Sub lupa actualității

În anul 2016, 20 de universități din România (din cele 92 de universități active, patru dintre acestea aflate, însă, în fază de lichidare), toate de stat, reușesc să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților bazate dominant pe criterii/indicatori academici.

16 noiembrie 2016


MENCS: Propuneri pentru modificarea modalității de recunoaștere a diplomelor sau titlurilor academice obținute în străinătate

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a supus consultării publice trei proiecte de metodologii privind recunoașterea automată de către universitățile acreditate din România a diplomelor de doctor, funcțiilor didactice și calității de conducător de doctorat obținute în străinătate.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Standardele minimale necesare și obligatorii pentru obținerea calităților și titlurilor universitare, în dezbatere publică

Sub lupa actualității

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice lansează în dezbatere publică propunerile de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare. De asemenea, fac obiectul consultării și standardele minimale necesare și obligatorii pentru participarea la concursurile pentru ocuparea funcțiilor didactice universitare de conferențiar universitar, profesor universitar și pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific I și II (CS I și CS II).

8 noiembrie 2016


Se va constitui Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării și Inovării și Antreprenoriatului în SUA

Se va constitui Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării și Inovării și Antreprenoriatului în SUA

Direct de la sursă

Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării, Inovării și Antreprenoriatului în Statele Unite ale Americii va fi constituit în scopul facilitării legăturilor dintre instituții de învățământ superior și cercetare din România cu instituții publice și private din SUA, informează Guvernul, într-un comunicat. Astfel, se au în vedere dezvoltarea de programe comune și schimb de bune practici, valorificarea oportunităților de finanțare a cercetării și inovării bilaterale și internaționale, precum și atragerea unor organizații/instituții de cercetare americane în proiecte românești.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


„Învățământul profesional și tehnic” – a cincea consultare regională din proiectul „România Educată”

Sub lupa actualității

La Iași are loc astăzi cea de-a cincea consultare regională privind viziunea și obiectivele de țară în domeniul educației și cercetării (2018-2030), având ca temă „Învățământul profesional și tehnic”. Demersul face parte din proiectul „România Educată”, desfășurat de Administrația Prezidențială.

21 octombrie 2016


Proiectul legislativ pentru dezvoltarea învățământului profesional-dual, în consultare publică

Sub lupa actualității

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) lansează în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii Educației Naționale privind dezvoltarea învățământului profesional-dual. Documentul a fost elaborat de experți din MENCS și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT).

19 octombrie 2016


Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Direct de la sursă

Zece studenți din România pot beneficia, în cursul anului universitar 2016-2017, de câte o bursă de excelență din partea Telekom Romania în cadrul programului „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Valoarea  fiecăreia dintre acestea este de 11.250 lei, acordată în tranșe lunare pe durata anului universitar curent.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.