Cariere. Drumul spre performanţă

„Pregătirea complexă, continuă stă la baza performanțelor profesionale și civice”

„Pregătirea complexă, continuă stă la baza performanțelor profesionale și civice”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu conf. dr. ec. Tamaș Szora Attila, vicepreședinte al Filialei CECCAR Alba: „În ceea ce mă privește – și, sunt convins, nu reprezint o excepție – pregătirea de specialitate și activitatea profesională s-au îmbinat strâns. Studiile universitare de licență le-am finalizat în anul 1984 la Universitatea din Craiova – Facultatea de Științe Economice, specializarea Finanțe-Contabilitate.”

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Cariere. Drumul spre performanță

Societatea Herlan & Associates SRL a fost înființată în anul 2005, iar în anii următori și-a extins constant activitatea, oferind, pentru un număr tot mai mare de clienți, servicii în domeniile contabilitate, fiscalitate și consultanță antreprenorială, atât în Sibiu, cât și în alte orașe din Transilvania. Biroul Herlan & Associates dispune de resurse de personal pentru prelucrarea de proiecte de diferite dimensiuni, precum și de experiență privind standardele naționale și internaționale de contabilitate, privind legislația UE și diferite sisteme de contabilitate și controlling.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Slujirea interesului public prin competență și responsabilitate

Slujirea interesului public prin competență și responsabilitate

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu ec. Matei Daniel, președintele Filialei CECCAR Argeș: Pentru început vă spun „bună ziua!”. Cred că este clar că fiecare moment sau, mai bine spus, fiecare schimbare în carieră reprezintă trepte ale unei deveniri pe care o sintetizează foarte bine conceptul de dezvoltare profesională. În ceea ce mă privește, primul moment a fost marcat de intrarea mea în sistemul public de finanțe, în anul 1990.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


Competent Accounting, din Oradea – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Bihor

Competent Accounting, din Oradea – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Bihor

Cariere. Drumul spre performanță

Grupul COMPETENT a fost fondat în anul 2002, pornind la drum cu un singur expert contabil, în calitate de unic asociat. Grupul oferă servicii integrate de contabilitate primară, financiară, de gestiune, servicii de salarizare și consultanță, bazându-se pe activitatea a peste 15 profesioniști.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


„Calitatea de membru al CECCAR impune un nivel profesional și un comportament moral impecabile”

„Calitatea de membru al CECCAR impune un nivel profesional și un comportament moral impecabile”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu ec. Gheorghe Pâsoi, președintele Filialei CECCAR Buzău: Vă rugăm să contribuiți și dvs. cu propria experiență la seria de „mărturisiri” pe care CECCAR Business Magazine le aduce în atenția cititorilor în rubrica al cărei titlu vă este, desigur, cunoscut (Cariere. Drumul spre performanță). Prin urmare, care ar fi reperele acestei experiențe?

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Crearea de valoare pe termen lung, obiectiv principal al directorilor generali ai companiilor

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Situați pe una dintre cele mai înalte trepte ale carierei lor profesionale, directorii generali de companii sunt chestionați frecvent în legătură cu modul în care gândesc, în care înțeleg să-și valorizeze experiența acumulată. Pe baza autorității câștigate, răspunsurile lor la diverse chestionare capătă o „greutate specifică” remarcabilă. Aceste considerații sunt confirmate și reconfirmate de opiniile conținute în cea mai recentă ediție a Raportului pentru România al PwC Global CEO Survey 2016.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Viva Consult, din Pitești – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Argeș

Viva Consult, din Pitești – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Argeș

Cariere. Drumul spre performanță

Viva Consult SRL a fost înființată în anul 2001, având ca slogan „Alături de tine și de afacerea ta”. În prezent, pune la dispoziția clienților săi servicii în domeniile contabilitate, audit financiar, resurse umane, consultanță economico-financiară, divizări și fuziuni de societăți, analiză economică. De asemenea, asigură consultanță pentru începerea unei afaceri, realizarea unui plan de investiții, a unui proiect de dezvoltare, a bugetului de venituri și cheltuieli, proiecția financiară a viitorului companiei.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.